Correspondences

This visual essay exposes the relation between a house in Normandy and the way it has been used, perceived and inhabited during a century and a half since it was built. The film starts with an urban perspective where this Villa is seen from the angle of an Edgar Degas’ pastel, a view point that announces an understanding of architecture as art. This idea is developed in an epistolary style where several voices come together to express tactile and visual perceptions through which the materiality of the building becomes both sensation and possibility of reflection. The letters in Romanian, Italian, French and English are read in such a way that voices partially overlap. The exchanges of letters reveal different points of view on the villa, starting with its presence in the natural and urban landscape. Then, two axes depart from the centre of the house – one between the horizon of the sea and the treetops, and the other between the cold cellar and the attic with its windows facing the sky. Finally, the location of this villa on the Western shore of Europe, at the English Channel, reminds us the Second World War and the relationship between our aesthetic inclination and the ethical position that we are able to take.

The historical account is based on published and unpublished archive materials, while the perceptions of the present situation is recorded in the “Correspondences”, or revealed in recent photographs of the house and its surroundings. Thus, the film project started from a combination of visual materials entered into the collective memory, such as the postcards or the photographs with the old building, and subjective perceptions, from quick drawings to prolonged reflections formulated while living in this villa. The former include one of Degas’ pastel from 1869 and some of my watercolours, while the repeated observations of the structure of the house include oil paintings, such as the last canvas featured in the film, with life-size imprints of details and objects in the house – the basement ceramic floor with a metal cover, a bicycle wheel, two steps of the spiral stairs, a lace curtain, or a narrow window opening towards the tree foliage. Given the difficulty of objectively analysing this villa which has only recently been proposed as part of the regional heritage, I searched for subjective from the beginning. Bringing together these four correspondences is a way to delve into its architectural qualities by juxtaposing different perceptual imprints. This method which I also use in art making, is developed in my recent article “Urban Imprints in a Vitrified Time” to be published in the research journal Argument #17, 2025.

CORESPONDENṬE

Acest eseu vizual expune relația dintre o vilă în Normandia și modul în care a fost folosită, percepută și locuită timp de un secol și jumătate de când a fost construită. Filmul începe printr-o perspectivă urbană în care acestă vilă este văzută prin prisma unui pastel de Edgar Degas, un punct de vedere care anunță înțelegerea arhitecturii ca artă. Această idee este dezvoltată într-un stil epistolar în care câteva voci se reunesc pentru a exprima percepții tactile și vizuale prin care materialitatea clădirii devine atât senzație cât și posibilitate de reflecție. Scrisorile în română, italiană, franceză și engleză sunt citite astfel încât vocile se suprapun parțial. Schimburile de scrisori revelă puncte de vedere diferite asupra vilei, începând cu existența ei în peisajul natural și urban. Apoi, din centrul casei pornesc două axe – una între orizontul mării și vârful arborilor, iar cealaltă între pivnița rece și podul cu ferestrele orientate spre cer. În sfârșit, amplasarea acestei vile pe țărmul vestic al Europei, la Marea Mânecii, ne amintește cel de-al Doilea Război Mondial și de relația între înclinația noastră estetică și poziția etică pe care suntem capabili să o asumăm.

Relatarea istorica se bazează pe materiale de arhiva publicate și nepublicate, în timp ce percepția situației actuale este consemnată în „Corespondente” sau revelată în fotografii recente ale casei și împrejurimilor sale. Astfel, proiectul filmului a pornit de la o combinație de materiale vizuale intrate în memoria colectivă, precum cărțile poștale sau fotografiile cu vechea clădire, și percepții subiective, de la desenele rapide la reflecții îndelungate apărute în timp ce locuiam în această vilă. Primele includ unul dintre pastelurile realizate de Degas la Houlgate în 1969 și câteva acuarele ale mele, în timp ce observațiile repetate ale structurii casei includ picturi în ulei, cum este ultima pânză care apare în film, cu amprente la scară reală ale unor detalii și obiecte din casă – podeaua de ceramica a subsolului cu un capac metalic, o roata de de bicicletă, două trepte ale scării în spirală, o perdea de dantelă, sau deschiderea unei ferestre înguste spre frunzișul arborilor. Având în vedere dificultatea de a analize obiectiv această vilă propusă doar recent să facă parte din patrimoniul regional, am căutat încă de la început puncte de vedere subiective. Reunirea acestor patru corespondențe este o modalitate de a aprofunda calitățile sale arhitecturale prin juxtapunerea diferitelor amprente perceptive. Această metodă pe care o folosesc și în creația artistică este dezvoltată în articolul meu recent „Amprente urbane într-un timp vitrificat”, pe care l-am scris pentru revista de cercetare Argument #17, 2025.